Mi-am cumparat prima geanta Chanel din viata mea, si sunt atat de fericita incat imi vine sa sar intr-un picior non-stop. De 48 de ore incoace. Este modelul clasic 2.55, neagra (la o asemenea investitie, trebuia sa ma asigur ca merge la orice), lantul este demential de auriu si rafinat, iar mirosul de piele si de lux imi imbata toate simturile. Aseara am si purtat-o cu ocazia unei iesiri cu fetele, unde am avut parte de invidie, iar ea a avut parte de admiratia cuvenita.
Dar sa nu credeti ca oamenii din cafenea mi-au dat vreo atentie deosebita sau ca lumea a fost amabila in trafic la intoarcerea spre casa, sau ca cerul s-a crapat in doua pentru ca purtam eu o geanta Chanel originala, absolut superba. Totul s-a petrecut ca de obicei in exterior, insa pe dinautru am avut parte de niste senzatii orgasmice pentru ca detin ceva atat de frumos si pretios. Iar cine zice ca "e doar o geanta", nu stie despre ce vorbeste. Sau nu a vazut una de aproape. De fapt, este numai o poseta, dar este o poseta speciala, ca pantofii lui Dorothy din Vrajitorul din Oz, care.
Totusi, spre deosebire de celelalte genti care apartin unor branduri pe care le are tot muritorul, gen Zara sau Benvenutti, pe care cand ajung acasa le las neglijent intr-un fotoliu, poseta mea Chanel a fost golita, umpluta cu hartii sa nu se deformeze si pusa in husa originala. Atunci m-am gandit ca toate posete mele ar arata ca o geanta Chanel daca le-as trata la fel. Si in acel moment am hotarat sa imi tratez visurile, ca si cum ar fi o poseta Chanel nou-nouta. Asa voi fi in mod singur foarte fericita.
